Reprezintă o etapă fiziologică în evoluția naturală a femeii, caracterizată prin încetarea definitivă a ciclurilor menstruale, ca urmare a alterării ireversibile a unor funcții ovariene importante precum ovulația și producerea de estrogeni. Menopauza constituie numai unul din multiplele aspecte ce caracterizează climacteriul (sfârșitul potențialului reproductiv al femeii), când aceasta experimentează modificări pe plan endocrin, somatic și psihologic.

     Vârsta medie de instalare a menopauzei este de 50 ani (între 42-60 ani) și poate fi determinată de factori genetici (s-a observat aceeași vârstă de instalare la mamă și fiică în numeroase cazuri). De asemenea, există numeroși factori de mediu care pot influența vârsta de instalare a menopauzei; fumatul și malnutriția (aportul nutritiv insuficient), de exemplu, sunt asociate cu o menopauză precoce (înainte de vârsta de 50 ani), în timp ce consumul de alcool poate determina o menopauză tardivă (după vârsta de 50 ani). Consumul de contraceptive orale nu influențează vârsta de instalare a menopauzei.

       Menopauza poate fi naturală – ca etapă a evoluției fiziologice în raport cu vârsta sau artificială – determinată de anumite condiții patologice care impun castrarea chirurgicală sau radiologică.

         Menopauza  naturală

       Procesul de instalare a menopauzei este unul progresiv (pe parcursul mai multor luni -ani), aceasta perioadă fiind împărțită în 3 etape succesive:

  1. Perimenopauza
  2. Menopauza propriu-zisă
  3. Postmenopauza
  1. Perimenopauza

Această perioadă se caracterizează prin alterarea progresivă a funcției exocrine a ovarului (diminuarea frecvenței până la dispariția ovulațiilor) și persistența (aritmică și disociată) a funcției endocrine a acestuia (de secreție a hormonilor estrogeni, progesteron, androgeni).

        Perimenopauza debutează cu o constelație de simptome determinate de hiperestrogenism (excesul de hormoni estrogeni), ca urmare a lipsei ovulației și acumulării foliculilor ovarieni (hiperfoliculinemie) și se încheie cu ultima menstră. Poate dura de la câteva luni la câțiva ani (în medie 2 ani) și se caracterizează prin:

            –     apariția sindromului de tensiune premenstruală și intermenstruală: jenă, tensiune, sau chiar durere la nivelul sânilor, dureri abdominale sau pelviene, palpitații, tahicardie, extrasistole,  hemoroizi, varice ale membrelor inferioare, alergii, crize astmatiforme, cefalee sau crize migrenoase, dischinezii bilio-digestive.

            –    modificarea menstrelor din punct de vedere al frecvenței – survin când foarte des, la   2-3 săptămâni (polimenoree), când rar, la 2-3 luni (oligomenoree), având tendința de a se distanța din ce în ce mai mult în timp (spaniomenoree); modificările vizează, de asemenea, durata și cantitatea menstrelor – durează fie 1-2 zile, fie se prelungesc la 2 săptămâni sau mai mult, iar fluxul menstrual este când foarte sărac, redus la câteva picături, când foarte abundent, cu cheaguri (uneori apar adevarate hemoragii).

       –   pot apărea polipi hemoragici în sfera tractului genital, fibroame, noduli mamari, cancere hormono-dependente, calculoze biliare.

  1. Menopauza propriu-zisă

Se caracterizează prin următoarele semne clinice:

  • Amenoreea definitivă – absența menstrelor pentru o perioadă de cel puțin un an sau lipsa răspunsului la administrarea de progesteron ritmic, trei luni consecutiv;
  • Bufeurile de căldură:

–   apar la 75% din femeile aflate la menopauză și se datorează reducerii nivelului de estrogeni;

–   episoade caracterizate printr-o undă intensă de căldură, cu roșeață și transpirație, ce urcă spre extremitatea superioară a corpului, în special la față;

–    se însoțesc de palpitații, amețeli, senzație de înfundare a urechilor, încețoșarea vederii, anxietate, panică, ulterior senzație de frig;

–   de obicei sunt declanșate de o emoție puternică sau în condițiile unor temperaturi ridicate;

–    durează între 30 secunde- 2 minute și se pot repeta de 2-3 ori pe zi, uneori chiar de mai multe ori în decursul unei ore;

–    în 20% din cazuri sunt fenomene tranzitorii (cu durata sub 1 an), dar la majoritatea femeilor se extind pe o perioadă de peste 5 ani.

  • Manifestări vegetative: amețeli, durere de cap, senzație de amorțeală la nivelul extremităților, crampe musculare, tulburări de vedere, de memorie și concentrare, senzație de sufocare, palpitații, jenă precordială, constipație alternând cu diaree, etc.
  1. Postmenopauza

Este o perioadă care se instalează la aproximativ 4-6 ani de la stabilirea amenoreei definitive și cuprinde manifestări induse de carența estrogenică:

  • Reducerea țesutului gras subcutanat și elastic de la nivelul vulvei și strâmtarea intrândului vaginal; atrofia și depigmentarea labiilor mari; prurit vulvar;
  • Vaginul se scurtează, își pierde elasticitatea, apare uscăciunea vaginală ca urmare a reducerii secreției de lubrifiant; pot apărea de asemenea senzații de jenă vaginală, arsuri, infecții (vaginite, cervicite) – ca urmare a înmulțirii florei patogene vaginale în detrimentul celei sanogene (normale, sănătoase), durere în timpul actul sexual, reducerea intensității și a duratei răspunsului sexual (cu toate acestea, majoritatea femeilor aflate în post-menopauză continuă sa aibă o viață sexuală activă, grație tratamentelor eficiente);
  • Pilozitatea pubiană se rărește;
  • Reducerea în volum a sânilor, depigmentarea mamelonului și a areolei mamare;
  • Volumul uterin se reduce, la fel și fibroamele uterine (deși în perimenopauză, ca urmare a impregnării estrogenice prelungite, există riscul unei hiperplazii, chiar cancer de endometru- este necesară urmărirea în special a femeilor supraponderale);
  • Ovarele își reduc progresiv volumul, iar suprafața externă a acestora apare neregulată;
  • La nivelul aparatului urinar apar de asemenea modificări, în special cistite atrofice, manifestate prin: senzație de micțiune imperioasă, incontinență urinară de efort sau continuă, micțiuni dificile sau senzație de usturime la urinare, micțiuni frecvente;
  • Modificări la nivelul pielii și fanerelor (păr, unghii): senzație de uscăciune cutanată, accentuarea ridurilor, senzație de prurit (mâncărime) sau arsură, diminuarea pilozității axilare și capilare și accentuarea celei de la nivelul buzei superioare și mentonului, părul și unghiile devin mai friabile.
  • Tulburări neuro-psihice: oboseală fizică și intelectuală, iritabilitate, anxietate, tulburări de somn, stări depresive, sentimente de inutilitate, scăderea libidoului;
  • Crește riscul bolilor cardiovasculare sau se agravează cele deja existente;
  • Tulburări de metabolism: creșterea nivelului de colesterol, trigliceride, LDL-colesterol și scăderea HDL-colesterolului, creșterea frecvenței diabetului zaharat după vârsta de 50 ani, apariția osteoporozei de menopauză – hormonii estrogeni au un efect protectiv asupra masei osoase, așadar carența estrogenică va determina o pierdere osoasă accelerată (care se adaugă pierderii osoase fiziologice legate de îmbătrânire); acest fenomen atinge un nivel maxim în primii ani după instalarea menopauzei naturale și este mai pronunțat în anotimpul rece (ca urmare a reducerii sintezei de vitamina D și deci a absorbției calciului); reducerea de masă osoasă se asociază cu un risc crescut de fractură și interesează în special radiusul distal (încheietura mâinii), capul femural (șoldul) și vertebrele; numărul ridicat de nașteri, lactația și efortul fizic moderat exercită un efect favorabil asupra densității minerale osoase, scăzând riscul de fractură.

Dr. Ioan Andreia