În funcţie de forma  de avort, spontan sau provocat, terapeutic sau empiric, sunt posibile complicaţii ce afectează starea sănătăţii sau pot pune în pericol viaţa femeii. Dintre complicaţiile imediate, trebuie amintită moartea prin inhibiţie determinată la stimulii ce acţionează pe zona reflexogenă a colului, bogat inervată. Embolia amniotică apărută când se tentează declanşarea avortului prin ruperea membranelor, poate să ducă la accidente letale prin pătrunderea lichidului amniotic în circulaţia maternă. Emboliile toxice, grăsoase, gazoase pot produce leziuni grase importante în tentativele de provocare de avort.

Complicaţiile hemoragice sunt în funcţie de cantitatea de sânge pierdut şi durata hemoragiei. Este o complicaţie redutabilă ce poate duce la anemierea bolnavei.

Complicaţiile infecţioase apar de obicei mai tardiv, în funcţie de circumstanţele în care s-a efectuat avortul. Ea se produce fie prin inoculare de germeni patogeni în uter, fie prin ascensionarea lor din flora patogenă cervico-vaginală. Infecţia poate fi iniţial localizată, interesând structurile oului întreg şi endometrul, apoi ea poate să intereseze uterul, iar în final poate să se generalizeze.

  • O primă etapă a infecţiilor localizate – chorioamniotita, reprezintă afectarea ovulară, membranară, placentară şi a lichidului amniotic. Semnele clinice generale constau în febră moderată iar local apare o secreţie cu aspect purulent.
  • Propagarea infecţiei la nivelul endometrului se manifestă prin ascensiuni febrile, tahicardie, alterarea stării generale iar local, uterul este mărit în volum, moale, sensibil la palpare şi mobilizare.
  • Depăşirea de către infecţie a barierei endometrului o reprezintă metrita, ce apare în cazul propagării infecţiei de la bariera endometrială cu invadarea muşchiului uterin. Semnele generale se manifestă printr-o alterare a stării generale, iar local, uterul este mai mare, moale, cu sensibilitate marcată la palpare.
  • Infarctul uterin se caracterizează printr-o veritabilă necroză a organelor genitale interne, secundară unor manopere mecanice, cu prezenţa pe un plan a elementelor toxice ce progresează rapid.

Examenul local evidenţiază: metroragie cremoasă, fetidă, asociată cu durere spontană sau provocată în pelvis şi fenomene de apărare musculară.

Principiile terapeutice în cazul infecţiei localizate o reprezintă tratamentul cu antibiotice, antitermice, reechilibrare hidroelectrică şi atitudine faţă de invazia procesului infecţios la nivelul uterului, ce constă în chiuretaj uterin sau histerectomie. Complicaţiile secundare propagării procesului infecţios, de la nivelul uterului sunt reprezentate de pelviperitonite, peritonita generalizată, septicemiile şi tromboflebitele. În pelviperitonită, febra este ridicată în concordanţă cu pulsul. Durerea abdominală este vie, cu predominenţă în pelvis. Apar manifestări locale digestive şi urinare însoţite de alterarea stării generale. Netratată duce la peritonită generalizată cu simptome şi semne clinice specifice. Depăşirea barierei uterine de către procesul infecţios, cu trecerea germenilor în circulaţia generală duce la apariţia tabloului clinic al septicemiei.

Complicaţiile septice:

  • Insuficienţa renală acută, este generată de acţiunea ischemică şi toxică
  • Coagularea intra-vasculară diseminată declanşată de şocul hemoragic, şocul toxic, septic, acţiunea directă bacteriană, este o complicaţie deosebit de gravă
  • Afectarea funcţiei hepatice, prin mecanismele mai sus amintite duce la fenomene de insuficienţă hepatică gravă
  • Centralizarea circulaţiei în stare de şoc, şocul septic, microemboliile din CID, agresiunea microbiană primară şi secundară sunt mecanisme de instalare a plămânului de şoc

Complicaţiile tardive îmbracă forme clinice diferite, locale, stări neuropsihice, organice, endocrine, ginecologice (leziuni inflamatorii, sterilitate) obstetricale (avorturi habituale, SEU, placentaţii vicioase).