Infecția herpetică genitală este produsă de virusul herpes simplex la care s-au identificat 2 serotipuri HSV 1 și HSV 2, cel mai frecvent fiind implicat în infecțiile genitale HSV 2. Calea de transmitere este sexuală de la partener cu infecție simptomatică sau asimptomatic. De asemenea infecția se transmite de la mamă la făt în timpul nașterii. Virusul se trasmite prin secrețiile genitale sau de la nivelul leziunilor genitale. Bărbații transmit infecția mai frecvent decât femeile.

Semne și simptome:

  • infecția debutează de la 2 zile până la o săptămână de la contactul sexual infectant
  • vezicule mici cu conținut lichidian clar la nivelul labiilor, vaginului sau colului
  • adenopatie inghinală (ganglionii din zona inghinală măriți)
  • disurie, prurit vaginal, leucoree sau scurgeri uretrale
  • stare de rău, grețuri și vărăsturi, cefalalgii
  • veziculele se ulcerează superficial conflueză și se extind
  • ulcerațiile persistă aproximativ 2 săptămâni, după care se epitelizează
  • prin contaminarea directă cu secreții infectate pot apare leziuni la nivel anal, perineal, inghinal sau bucal
  • recurența infecției este mare, însă simptomatologia este doar locală si mai estompată decât în cazul infecției primare

Diagnosticul este de laborator și se face prin recoltarea de secreții și cultura lor pe medii. De asemenea există teste serologice care depistează anticorpi antiHSV.

Tratament:

Tratamentul nu vindecă infecția însă previne recurența și complicațiile.

Tratamentul în cazul primei infecții herpetice:

  • Acyclovir oral 5x200mg/zi 7-10 zile
  • Acyclovir oral 3x400mg/zi 7-10 zile
  • Valacyclovir 1 gr./zi 7-10 zile
  • Famcyclovir 3x250mg/zi 7-10 zile