Mycoplasmele sunt cele mai mici microorganisme capabile de viaţă independentă, afectând în comun mucoasele căilor respiratorii şi ale tractului vaginal. Ele ocupă o poziţie intermediară între bacterii şi virusuri. Sunt descrise peste 60 de tipuri de mycoplasme, dar numai M. hominis şi Ureaplasma Urealyticum colonizează aria genitală. Existenţa lor saprofită pune sub semnul întrebării patogenia lor.

Frecvenţa. M. hominis poate fi identificat în vaginul şi colul a 21-53% dintre femeile adulte, iar M. Urealyticum în 40-80% a cazurilor. Factorii de risc la femeie sunt vârsta tânără, statut socio-economic redus, parteneri sexuali multipli. Copiii devin colonizaţi cu mycoplasma intrapartum în proporţie de până la 40%. Infecţia cu mycoplasma are de regulă tendinţa de a se croniciză.

Simptome. Rolul mycoplasmelor în patologia inflamatorie pelvină este apreciat în 10-30% din cazuri. Simptomatologia se caracterizează prin secreţia vaginală discretă, usturimi la micţiune şi disurie. Deoarece M. Hominis interacţionează cu microorganismele ce condiţionează vaginoza bacteriană, se poate afirma influenţa sa în patogeneza maladiilor cu transmisie sexuală. În general, mycoplasmele se localizează pe suprafaţa mucoaselor şi rămân strict extracelular. În condiţii favorizante, ele diseminează şi se declanşează boala, generând infecţii ascendente la femeie, inclusiv Boala inflamatorie pelvină . M. Hominis poate fi incriminată în 5% dintre cazurile de pielonefrită, iar ureaplasmele favorizează sedimentarea sărurilor din urină. Se mai pot identifica mycoplasmele în cazuri de artrite septice, abcese subcutane, suprainfecţii de plăgi chirurgicale.
Diagnosticul este dificil, deoarece mycoplasmele se cultivă greu pe medii celulare. În mod obişnuit, se suspicionează o infecţie cu mycoplasma, când în frotiul colorat cu albastru de metilen sau gram, nu se identifică microorganisme, acestea neavând perete celular colorabil.
Tratamentul de bază este cu:

  • Tetraciclină
  • Doxiciclină

La formele rezistente la tetracicline şi la gravide, se poate administra Eritromicina. Ureaplasma este sensibilă la Eritromicină, iar M. Hominis la Clindamicină.